Joe Biden, candidatul Partidului Democrat, era considerat marele favorit la alegerile prezidențiale din SUA, iar toate sondajele îi ofereau un avans liniștitor în fața lui Donald Trump. Actualul președinte SUA a reușit o cursă spectaculoasă de revenire și deja a anunțat că a câștigat alegerile.
Alegerile prezidențiale din SUA din 2020 au o prezență record la urne. Peste 67% dintre americanii cu drept de vot și-au exprimat preferințele, lucru influențat și de votul anticipat (mare parte prin corespondență). 101 milioane de americani au votat anticipat, iar dintre aceștia, 67 de milioane prin poștă. Dacă acest detaliu ar fi favorizat candidatul democrat, rezultat pare complet diferit.
Joe Biden și-a asigurat victoria în câteva state importante precum California (55 de voturi de la colegiile electorale) sau New York (29), însă a pierdut multe altele precum Texas, Florida și Ohio care au votat cu Trump. Georgia și North Carolina sunt aproape să fie cucerite și ele de Donald Trump, care împreună îi vor aduce 31 de voturi președintelui american.
Bătălia decisivă va fi în 3 state americane: Michigan, Wisconsin și Pennsylvania. Toate 3 îi vor aduce câștigătorului 46 de voturi și în acel moment am cunoaște numele noului președinte american. Dacă Donald Trump își asigură victoria în aceste 3 state, plus Carolia de Nord și Georgia va fi o victorie decisivă în fața lui Joe Biden.
Joe Biden mai păstrează speranțe în Michigan, Wisconsin și Pennsylvania care vor avea nevoie de mai mult timp pentru a număra voturile, având multe voturi prin corespondență, unde teoretic democrații sunt avantajați. Pennsylvania a anunțat că peste 3 zile va putea stabili cine a câștigat.
Pe coasta de vest a Americii, Arizona a fost deja câștigată de Biden și își va asigura victoria și în Nevada, dar nu-i va fi suficient pentru a deveni noul președinte american. Voturile din Nevada (6) sunt prea puține în comparație cu cele din Wisconsin (10) sau Michigan (16). Chiar dacă Joe Biden conduce momentan la numărul de voturi, Donald Trump pare să fie cel care la final va sărbători victoria dacă se menține ritmul actual.
Lupta este foarte strânsă și pentru Congresul American. La Senat, republicanii și democrații sunt la egalitate, cu 47 de locuri fiecare. Pentru Senat e nevoie de 51 de locuri. La Camera Reprezentanților, democrații conduc cu 179, spre deosebire de doar 171 de locuri obținute până acum de republicani. Cu 218 locuri un partid își poate asigura victoria în Cameră.
Dacă urmărim votul pentru Camera Reprezentanților din teritorii, vedem că republicanii au obținut multe victorii în Wisconsin și Pennsylvania, ceea ce poate însemna și o victorie pentru Donald Trump în aceste state. Carolina de Nord este și ea dominată de republicani la votul pentru Cameră, oferindu-i lui Trump speranțe pentru un nou mandat de președinte al Statelor Unite ale Americii.
În 2016, Donald Trump a câștigat Wisconsin, Pennsylvania, Michigan, Carolina de Nord și Georgia. În cazul în care va repeta victoria în aceste state, atunci va avea al doilea mandat în buzunar.
