Dezastrul național este, în mare parte, rezultatul politicii locale pe care o practică baronii cu ceafa groasă, foști susținători ai regimului comunist, astăzi numiți simplu „băieți deștepți”.
Mi-e scârbă de politica locală, de acel politician de comună, de un președinte de Consiliu Județean, de cei care se cred stăpâni pe propria lor moșie. Mi se întoarce stomacul pe dos de corupția de la nivel local, de instituții ale statului căzute pradă în mâinile unor grupuri infracționale, de instituții ale statului transformate în afaceri de familie ori între prieteni.
Tendința societății civile sau a cetățeanului de rând este aceea de a arunca vina pe cei aflați la conducerea țării – premier, președinte, câte un ministru, dar niciodată un singur politician nu poate fi vinovat pentru un dezastru național.
După tragedia din Colectiv s-au organizat mai multe proteste în țară. Oamenii au ieșit în stradă și în Brașov, Timișoara, Botoșani, Cluj, Constanța, Iași, dar toți au cerut un singur lucru – demisia lui Ponta, Oprea și Piedone. De ce brașovenii n-au protestat și împotriva lui Scripcaru care a fost reținut de DNA pentru fapte de corupție? Un protest la adresa PNL, care l-a propus în funcție, era mai justificat decât să-i ceri demisia lui Ponta. Să nu mai vorbim de un protest împotriva lui Mazăre și a lui Nicușor Constantinescu. Să nu mai amintim de Gheorghe Nichita de la Iași, care a pus Poliția Locală să-i spioneze amanta și nimeni nu pare a fi indignat.
Dacă vreun cetățean își imaginează că vinovați pentru dezastrul din orașele lor, din viața lor, din România sunt doar trei personaje sau vreo trei sute de parlamentari atunci au trăit degeaba. Ar fi cazul să ne scuturăm de această superficialitate care ni s-a așezat pe creier ca o ceață dintr-o dimineață de toamnă. De asemenea, e momentul să ne asumăm vina. Cred că prima dată ar trebui să protestăm împotriva deciziilor noastre. Decizia de a-i vota pe Mazăre, pe Nicușori, Scripcari și alți lideri cu iz infracțional. Halucinant este faptul că sondajele arată că în cazul în care Mazăre ar candida anul viitor ar putea câștiga alegerile cu peste 60% din voturi.
Suntem obișnuiți, în urma evenimentelor din decembrie 89, să dăm vina pe un singur personaj sau pe cei care au funcțiile cele mai înalte în stat, pe când viața noastră este cel mai mult influențată de politicienii mai mărunți, cei din administrația locală.
Sistemul e simplu – dacă premierul alocă bani unui primar, fie el pesedist, penelist sau pestriț, mai departe depinde doar de administrația locală cum vor fi investiți banii. Că unii primari își angajează tot neamul în Primărie, că unii președinți de Consilii Județene fac afaceri cu statul, că o parte a consilierilor locali își protejează propriile interese asta nu ține nici de un șef al statului, nici de un lider al guvernului, nici de un ministru numit în funcție.
Tind să afirm, fără să ezit, că societatea civilă, strada, în general, nu are rațiune, un aparat critic și nici atât soluții. A invita reprezentanții străzii la consultări cu liderii politici este echivalentul unei frecții la un picior de lemn. Strada, să se audă bine, nu este reprezentativă, nu poate și nu trebuie să influențeze un proces politic democratic. În caz contrar, vorbim de anarhie sau lobby, depinde cât de diplomați sunt protestatarii. Politicienii au datoria de a veni cu soluții la problemele cetățenilor, iar singurul mod prin care pot consulta poporul este referendumul. Ar trebui ca Tudor Chirilă sau alt individ cu aere de revoluționar să consulte Constituția. Sloganul lui Chirilă „Citiți orice” ar trebui să se transforme în „Citiți ce e necesar că toți proștii se apucă de scris”.
Dezorganizarea protestatarilor nu-i poate transforma pe aceștia decât în mase de oameni care produc doar check in-uri pe Facebook și poze mișto. În democrație e tot mai răspândit trendul că poți influența soarta unei țări. Ce ar fi să începem cu soarta unui județ sau oraș?
Eu n-am protestat niciodată, dar dacă aș face-o aș începe cu mine însumi în fața oglinzii, aș continua cu familia mea care a votat în ultimii 26 de ani, aș scanda împotriva celor care au ocupat funcția de primar în Fetești, orașul meu natal, apoi Consiliul Județean Ialomița, împotriva tuturor miniștrilor pe care i-a avut România post-comunistă, premieri, președinți. Dar cel mai greu ar fi să-mi reproșez mie însumi ceva, acel lucru că le-am permis unor incompetenți să facă o politică pentru propiul lor interes și am lăsat o societate civilă să se considere reprezentativă atât timp cât nu vede principala problemă a acestei țări – politica locală.
Alegerile de anul viitor vor scoate la înaintare alte personaje controversate. Alți mecanici se vor visa parlamentari, alți ciobani vor fi primari, alte cucoane își vor plimba gențile scumpe prin Parlament. România nu poate fi decât rezultatul deciziilor noastre, oricât vom crede în filme cu agenți străini și influențe externe.

Bun, si daca in toata lumea asta asa este democratia, cu votul, ce se poate face ? Daca e imperfecta ea, democratia, dar altceva mai bun inca nu a fost inventat, ne supunem ei sau nu ? Intreb pentru ca vad ca daca esti protestatar, parte a unui grup de 20 de mii de indivizi, in tara asta poti rasturna votul a 20 de milioane. Respectiv, daca 20 de indivizi zisi protestatari fac galagie impotriva celor alesi prin vot de 20 de mii de cetateni, intr-o localitate oarecare, ce trebuie facut ??? Cred ca lectia asta trebuie predata protestatarilor, nu cetatenilor de rand.