Autoritatea pentru sancţiuni a Statelor Unite a lansat o anchetă referitoare la Raiffeisen Bank International, cu privire la afacerile sale legate de Rusia, sporind verificările asupra băncii austriece care joacă un rol important în economia din Rusia.
Răspunzând la întrebările Reuters, banca a declarat că a primit în ianuarie o solicitare din partea Biroului de Control al Activelor Străine (OFAC) al Departamentului Trezoreriei SUA, pentru ”clarificarea activităţii de plăţi şi a proceselor aferente menţinute de RBI pe piaţa rusă, în contextul evoluţiilor recente legate de Rusia şi Ucraina.”
OFAC a cerut Raiffeisen detalii despre expunerea sa în Rusia, Donbasul parţial ocupat, Ucraina şi Siria, inclusiv despre tranzacţiile şi activitatea anumitor clienţi, a declarat o sursă pentru Reuters, potrivit ziare.com.
Agenţia americană a cerut un răspuns până în februarie, a spus persoana respectivă, adăugând că avocaţii Raiffeisen au negociat o prelungire, angajându-se să răspundă la întrebări în trei tranşe de informaţii, care urmează să fie trimise la începutul lunii aprilie, mai şi iunie.
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Trezorerie al SUA a refuzat să comenteze.
