Skip to content
Externe

SUA avertizează Rusia că se va confrunta cu ”o mare furie” dacă se retrage din acordul privind exportul de cereale ucrainene

sursa: news news.ro

Rusia se va confrunta cu ”o mare furie” din partea multor țări dacă se retrage din acordul privind exportul de cereale ucrainene, care expiră la jumătatea lunii noiembrie, a atras joi atenția secretarul de stat american, Antony Blinken, anunță AFP, citat de Agerpres.

”Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a menţine acordul”, a spus Blinken în cursul unei vizite la Ottawa.

Oficialul american a subliniat că orice decizie a Rusiei de a pune capăt acestui acord va fi întâmpinată cu ”o profundă îngrijorare” și ”multă furie de către țările din întreaga lume care beneficiază de cerealele ucrainene”.

La finalul lunii iulie, Ucraina și Rusia au semnat acorduri cu Turcia și ONU pentru a relua exportul de cereale prin porturile ucrainene de la Marea Neagră.

Potrivit oficialilor ONU, acordul stabilește proceduri pentru 120 de zile și prevede:

O coaliție formată din personal turc, ucrainean și al ONU va monitoriza încărcarea cerealelor pe nave în porturile ucrainene înainte de a naviga pe o rută planificată în prealabil prin Marea Neagră, puternic minate de forțele ucrainene și rusești;

Navele-pilot ucrainene vor ghida navele comerciale care transportă cereale pentru a naviga prin zonele minate din jurul coastei, folosind o hartă a canalelor sigure furnizată de partea ucraineană;

Navele vor traversa apoi Marea Neagră spre strâmtoarea Bosfor din Turcia, fiind monitorizate îndeaproape de un centru comun de coordonare din Istanbul, care va conține reprezentanți ai ONU, Ucrainei, Rusiei și Turciei;

Navele care intră în Ucraina vor fi inspectate sub supravegherea aceluiași centru comun de coordonare pentru a se asigura că nu transportă arme sau articole care ar putea fi folosite pentru a ataca partea ucraineană;

Părțile rusă și ucraineană au convenit să nu atace niciuna dintre navele comerciale sau porturile angajate în această inițiativă, în timp ce în porturile ucrainene vor fi prezenți observatori ONU și turci pentru a delimita zonele protejate de acord.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *