Skip to content
Internațional

SUA: Zece persoane, inclusiv un poliţist, ucise de un bărbat care a deschis focul într-un supermarket din Colorado

news.ro

Un bărbat a deschis focul luni, într-un supermarket din Boulder, Colorado, ucigând zece persoane, inclusiv un ofiţer de poliţie, înainte de a fi arestat, transmite Reuters, care precizează că acesta este al doilea astfel de atac în mai puţin de o săptămână.

Poliţia a furnizat puţine detalii înlegătură cu incidentul şi nu este cunoscut motivul atacului, care s-a produs în jurul orei 3 după-amiază, la un supermarket din Boulder, statul Colorado, la 45 de kilometri nord-vest de Denver.

Cumpărătorii şi angajaţii speriaţi au încercat să se adăpostească în timp ce numeroşi poliţişti au împânzit zona, situată nu foarte departe de campusul Universităţii Colorado, informează news.ro.

Şeful Poliţiei din Boulder Maris Herold a declarat că 10 persoane au murit în urma atacului. Printre ele s-a aflat şi poliţistul Eric Talley, un veteran al poliţiei locale, primul care a ajuns la locul atacului armat.

Conform poliţiei, atacatorul pare că este singurul dintre cei răniţi grav în acest incident care a supravieţuit. Numele său nu a fost făcut public.

Incidentul are loc după ce marţea trecută opt persoane, inclusiv şase femei de origine asiatică, şi-au pierdut viaţa într-un atac similar care a vizat trei locaţii ale unui salon local de masaj din Atlanta.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *