Skip to content
Politică

SURSE Se agită spiritele: Israelul, în contact cu 10 ţări, pentru MUTAREA ambasadelor la Ierusalim

Ministerul israelian de Externe a iniţiat contacte cu cel puţin zece ţări care au exprimat interesul de a muta ambasadele la Ierusalim, după exemplul SUA, afirmă Tzipi Hotovely, adjunct al ministrului israelian de Externe, printre aceste state figurând, conform unor surse diplomatice, România, transmite Mediafax.

Astfel, chestionată care sunt aceste ţări, Tzipi Hotovely a precizat: „Nu pot divulga numele, dar unele sunt din Europa. Ţinem demersurile sub acoperire, deoarece aceste ţări sunt supuse unor presiuni enorme din partea lumii arabe şi a altor ţări europene”.

Însă Hotovely a menţionat recenta declaraţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea, potrivit căruia România ar trebui să se gândească serios să-şi mute ambasada în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

Conform unor surse diplomatice citate de presa israeliană, printre ţările care ar analiza posibilitatea mutării ambasadelor la Ierusalim se numără România, Honduras, Filipine şi Sudanul de Sud.

Donald Trump a recunoscut recent că Ierusalimul este capitala Israelului, generând un val de nemulţumire în întreaga lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *