Skip to content
Politică

Kelemen pune degetul pe rană. Ce le-a spus americanilor despre noi. Neregulile ce trebuie îndreptate

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, pune degetul pe rană. Ce le-a spus americanilor despre noi. Neregulile din România ce trebuie îndreptate

Kelemen le-a atras atenția factorilor de decizie din SUA că în România există probleme cu respectarea drepturilor fundamentale, precum cele ale minorităților sau dreptul de proprietate, relatează Agerpres.

Politicianul le-a vorbit, joi, tinerilor prezenți la Academia de Vară UDMR de la Izvoru Mureșului despre vizita pe care a efectuat-o recent în SUA.

În panelul de discuții cu tema „Cum suntem văzuți de americani”, Kelemen Hunor a explicat (conform traducerii oficiale) că în timpul vizitei în SUA le-a spus celor cu care s-a întâlnit (inclusiv membri ai Congresului) că în România sunt lezate drepturile de proprietate sau cele ale minorităților, fapt ce poate crea probleme pe termen scurt și lung.

Kelemen a dat ca exemplu problema retrocedării clădirii colegiului Miko din Sfântu Gheorghe, despre care susține că „a fost renaționalizat” în urma unei decizii judecătorești, precum și la situația existentă la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, unde nu s-a înființat linia în limba maghiară.

Liderul UDMR s-a plâns că Uniunea Europeană nu găsește soluții la probleme cotidiene, ca, de pildă, imigrația sau situația din Grecia, „iar problemele drepturilor minoritare sau de proprietate sunt puse între paranteză”.

El le-a spus celor prezenți că între România și SUA există un parteneriat puternic, ‘iar americanii trebuie să semnaleze aceste probleme partenerilor români’.

Ulterior, într-o declarație de presă, Kelemen Hunor a spus că, de fiecare dată, maghiarii din România caută soluții pentru problemele lor la București (în Parlament sau Guvern), dar, când nu reușesc, se îndreaptă către parteneri foarte apropiaţi ai ţării noastre.

Liderul maghiar a anunţat că la Washington a prezentat aceleași probleme pe care le-a adus în discuție la Bruxelles, Strasbourg sau Berlin și pe care le va face cunoscute și în alte orașe europene.

„Eu am spus și în SUA exact ce spun și în București — acele probleme care din punctul meu de vedere înseamnă că nu toate dezideratele sunt, în acest moment, atinse. Sau chiar, în anumite momente și anumite domenii, noi constatăm că se întâmplă o mișcare spre trecut și nu este bine”, a explicat el.

UDMR-istul a susținut că din 2011 nu se aplică legea învățământului în cazul UMF Târgu Mureș și „nimeni nu este tras la răspundere”, că doar 50% dintre bunurile bisericești confiscate de comuniști au fost retrocedate şi că există probleme în ceea ce privește folosirea limbii materne în diferite instituții în România.

1 comentariu la “Kelemen pune degetul pe rană. Ce le-a spus americanilor despre noi. Neregulile ce trebuie îndreptate

  1. Saracul–NEMEDALIAT–urmasu lui peste–GEZA al X I I- lea in ordine cronologica . Chiar–TUPEUL–nu are limite ?

Dă-i un răspuns lui liviuioan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *